Să zbori e libertate, e liniște, dar e concentrare, calcule și atenție sporită. Așa ar descrie pe foarte scurt ce înseamnă pentru el, zborul. Pentru el, adică pentru Dacian Avram un tânăr instructor de zbor de la Aeroclubul „Hermann Oberth” din Sibiu. După ce a zburat pentru prima dată la 16 ani, cu planorul, a devenit apoi unul din cei mai medaliați piloți de avioane ultraușoare, iar acum le predă și altora tainele vieții la înălțime.

Dacian a zburat pentru prima dată la 16 ani. ”Eu sunt din Deva. Stând cu prietenii în spatele blocului vedeam avioane care trăgeau planoare în coadă. Am devenit curios, așa că m-am interesat la aeroclub acolo și am aflat că se organizează cursuri pentru așa ceva. M-am înscris, și așa am zburat pentru prima dată. Apoi, în 2011 am luat licența pentru avioane ultraușoare și am început apoi să merg la competiții”, povestește Dacian.

Și așa, Dacian a devenit unul din cei mai buni piloți de avioane ultraușoare și multiplu campion național. Aeroclubul Aeroclubul „Hermann Oberth” Sibiu l-a ”câștigat” pe Dacian când acesta s-a mutat aici în 2019. A devenit instructor și le ”predă” și altora dragostea pentru zbor. Asta, în ciuda faptului că el se teme de înălțimi. ”Mie mi-e teamă de înălțime. Dacă e să stau la etajul 10 să mă uit în jos, nu pot face asta. Dar, cu zborul este altceva. Atunci când zbor nu am această teamă, este cu totul altceva”, spune Dacian.

Tânărul de 26 de ani spune că zborul este una din puținele activități care îți dă libertatea aproape deplină. ”La început, când făceam cursurile, zburam de două ori pe zi câte 15 minute. Apoi, când am devenit instructor, zbor și câte 5, 6 ore pe zi. În cuvinte, pot spune că zborul nu se compară cu nimic altceva. Să fii acolo, sus, să vezi natura, să poți admira frumosul, să simți libertatea, este unic. Dar, poate așa, prin cuvinte, nu conving pe nimeni. Trebuie să zboare ca să simtă singuri asta”, spune Dacian.

Și oricine poate experimenta zborul cu planorul sau avionul ultraușor. La Aeroclubul „Hermann Oberth” Sibiu pot face asta ca distracție de weekend, sau cine dorește, poate urma cursurile de pilot, chiar gratuit. După finalizarea acestora libertatea zborului le va fi la îndemână.

 

 

Publică un comentariu

Comentariu