Pentru realizarea obiectivelor propuse în anul 2021 , Serviciul Politia Locală a cooperat cu instituțiile din cadrul Sistemului National de Ordine Publică, respectiv Politia Municipiului Mediaș, Detașamentul de Jandarmi Mediaș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgenta, Inspectoratul Școlar Județean, dar și cu alte instituții și asociații cu atribuții care au ca și domenii de activitate siguranța cetățeanului.

În baza HG nr. 196/17.03.2005 privind aprobarea strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, Poliția Locală face parte din forțele complementare alături de MApN, SRI, SPP.

Scopul principal al Poliției Locale a fost acela de a intervenii prompt și cu eficiență la solicitările cetățenilor.

In perioada analizată, Serviciul Poliția Locală s-a axat pe îndeplinirea sarcinilor stabilite prin Planul de Ordine și Siguranță Publică al municipiului Mediaș, plan care are ca obiective fundamentale creșterea siguranței cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a infracționalității stradale și alte misiuni în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010, republicată și cu Regulamentul- cadru de organizare și funcționare aprobat prin HG nr. 1332/2010.

O preocupare permanentă a conducerii Serviciului Poliția Locală a fost aceea de a urmării reducerea timpilor la intervenții, astfel că în perioada 01.01-31.12.2021 la Dispeceratul SPL Mediaș au fost înregistrate un număr de 1252 sesizări, la care, în cazul a peste 80% dintre acestea intervenția făcându-se în maxim 10 minute.

Preocuparea polițiștilor locali din cadrul SPL Mediaș, a fost intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional pe raza municipiului Mediaș și a satului Ighișul Nou, cu scopul creșterii siguranței cetățenilor. Astfel că, prin activitățile zilnice, cu ocazia acțiunilor desfășurate au fost constatate și sesizate un număr de 1069 fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 449.045 lei.

Publică un comentariu

Comentariu