Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

84 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 699 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 40 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 6 mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.750 de lei, din care cele mai multe, respectiv 11 sancțiuni în valoare totală de 750 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

În urma unui apel 112, polițiștii Secției nr. 2 Poliția Rurală Mediaș au constatat că într-un restaurant din Moșna este organizat un eveniment privat, mai precis o nuntă. Polițiștii Secției nr. 2 Mediaș au sancționat contravențional organizatorul ( o femeie de 47 de ani din Moșna) cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar participanții, aproximativ 60 de persoane, au părăsit imediat locația.

O altă sancțiune contravențională cu avertisment a fost aplicată unei persoane fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație

Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În data de 27 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 96 de certificate verzi, 48 de persoane și 22 operatori economici.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate patru avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1000 lei.

Publică un comentariu

Comentariu