Preotul Constantin Necula a vorbit,marti despre importanța primei slujbe după expirarea stării de urgență, despre cine sunt eroii și ce am învățat în perioada stării de urgență.

Părintele Constantin Necula spune că la prima slujbă preoții trebuie să le mulțumească credincioșilor pentru rezistență.

„Sâmbătă seara va fi prima slujbă. Să le spunem credincioșilor că le mulțumim pentru rezistență. Cred că lingurița e și hashtag-ul bisericii în fața tâlhăriei. Nu dați cu palma peste lingurița preoților. E cea care a hrănit poporul”, a spus preotul.

Acesta a amintit despre eroii acestei perioade: cadrele medicale, profesorii, toți cei care au făcut ceva pentru a trece mai ușor prin starea de urgență. Dar „n-a vorbit nimeni despre groparii de la cimitir. Sa le vezi fețele desfigurate”.

Preotul a mai spus că „cel mai bun tratament pentru coronavirus va fi distanța de ură, de incompetență, de răutate”.

Preotul Constantin Necula a mai spus, în emisiunea „Marius Tucă Show” că „România a fost zguduită economic de aceiași oameni care au înrobit-o” și noi toți suntem „într-o criză morală”.

„De acum mingea e în terenul nostru. Din 15 mai se va vedea dacă suntem cetățeni responsabili. Faza cu masca și cu sunatul la 112 mi se pare extrem de periculoasă. Au fost întreprinderi care au supraviețuit. Magazine online am avut. Problema economică se rezolvă greu pentru că fiecare își menține interesul. Liderii nu s-au pus la masă. O adunare fără ifose n-ar fi stricat. România e zguduită economic de aceiași oameni care au înrobit-o economic. Îmi pare rău că n-am avut un minister al angajaților. Mai e mult de lucru la legi. Cred ca oamenii trebuie să fie lăsați să fie oameni. Mulți dintre ei sunt triști pentru că nu au unde să se întoarcă după 15 mai. Suntem într-o mare criză morală. Erau atât de simple niște chei economice”, a mai spus preotul Constantin Necula.

Publică un comentariu

Comentariu