Până la ora 9:00, prezența la urne este de 2,26%.

Din cei 46.847 de medieșeni înscriși pe listele permanente, la secțiile de votare la care au fost arondați au fost prezenți doar 904. Pe listele suplimentare au votat 159 de persoane, iar la urna mobilă nicio persoană.

Numărul total de votanți la ora 9 este de 1063, ceea ce înseamnă o prezență la vot. de 2,26%

Până la ce oră poți vota. Când se închid secțiile

Programul secțiilor de votare la alegerile locale 2020 este între orele 7.00 și 21.00, oră la care președintele biroului electoral al secției de votare declară încheiat procesul de vot și închide secția.

Alegătorii care la ora 21.00 se află în incinta secției de vot vor putea să își exercite dreptul de vot. De asemenea, la ora 21.00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.

Ce reguli trebuie să respecți în secțiile de vot. Regulile speciale legate de Covid-19

Alegătorii care se vor prezenta la urne vor trebui să poarte masca de protecție în cabina de vot. Cetățenii care se vor prezenta la vot fără mască de protecție vor avea la dispoziție maști din partea autorităților, dar și dezinfectant. Cei care doresc să voteze la alegerile locale trebuie să țină cont de faptul că nu li se va permite accesul în secția de votare dacă refuză să poarte mască de protecție.

Publică un comentariu

Comentariu