Un bărbat din Sibiu la urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie. Șoferul a fost depistat de către politiștii sibieni în localitatea Amnaș.

La data de 16 septembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii din Săliște au oprit pentru control în trafic, pe DC 67, în afara localității Amnaș, un autoturism.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul care conducea autoturismul, un sibian în vârstă de 65 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din Săliște sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de la regimul rutier.

 

Publică un comentariu

Comentariu