Meteorologii ANM au anunțat prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai exact perioada 20 mai – 2 iunie.

Vremea se va încălzi ușor, astfel că temperaturile vor crește cu câteva grade în aproape toată țara. Se așteaptă ploi semnificative, luni, în data de 20 mai, dar și în 24 -26 mai, în anumite zone ale țării.

În municipiul Mediaș vremea va fi instabilă, maximele se vor incadra între 15-20 de grade celsius.   Până joi, meteorologii anunță ploi, insă temperaturile vor fi destul de ridicate. Seara temperaturile se vor situa între 12 și 9 grade Celsius.

Valorile termice diurne vor avea ușoare variații până în data de 24 mai, iar media acestora va fi de 19…20 de grade. Apoi, valorile maxime vor marca o creștere ușoară, iar media acestora, până la sfârșitul intervalului, va fi de 22…23 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 11…12 grade, la o medie în jurul a 7 grade. Apoi, va exista o creștere ușoară a valorilor minime, iar până în data de 26 mai, media acestora se va situa în jurul a 9 grade.

La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor se va situa în jurul valorii de 11 grade, apoi tendinta va fi de scădere ușoară, spre 9…10 grade. Instabilitatea atmosferică se va menține pe aproape tot parcursul intervalului. Temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor fi mai importante îndeosebi în zilele de 20, 21, 23 și 24 mai și în intervalul 27-31 mai.

Cum va fi vremea la munte?
Temperaturile maxime, până în data de 24 mai, vor fi în medie de 11…12 grade. Apoi, tendința temperaturilor diurne va fi de creștere ușoară, iar media acestora, până la sfârșitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 14 grade.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională în jurul a 8 grade, la o medie de 4…5 grade. Apoi, vor exista variații ușoare până în data de 25 mai și media acestora se va situa în jurul a 5 grade. După data de 26 mai, media regională a minimelor va fi de 6…7 grade. Instabilitatea atmosferică se va menține pe tot parcursul intervalului. Temporar va ploua și în fiecare zi vor fi posibile cantități de apă mai însemnate.

Publică un comentariu

Comentariu