foto Facebook

Medieșeanca Christine Thellmann a propus în Senat un proiect privind achiziția unei perechi de oechelari de vedere pentru elevii care provin din familii vulnerabile.

Este mai ieftin să previi decât să tratezi, a transmis deputatul Christine Thellmann printr-un mesaj postat pe Facebook.

”Senatul a adoptat miercuri în unanimitate propunerea mea de lege prin care elevii să primească un sprijin financiar de la stat pentru achiziționarea unei perechi de ochelari de vedere.Impreună cu amendamentele de la Senat proiectul va trece spre Camera Deputaților, care este cameră decizională.

La Senat, programul a fost extins de la clasele primare până la cele preuniversitare. Tichetele vor fi acordate elevilor din familii vulnerabile. Este un prim pas în realizarea a ceea ce mi-am propus cu acest proiect: să ajungem, în timp, să sprijinim educația pentru sănătate și să protejăm vederea tuturor elevilor noștri.

Voi continua discuțiile cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului de Finanțe pentru a face acest program funcțional pentru cât mai mulți elevi.Este mai ieftin să previi decât să tratezi, iar cei mai tineri dintre noi trebuie să fie educați și încurajați să meargă în fiecare an la un control oftalmologic. Dacă am putea face acest control în școli, ar fi ideal!
Mulțumesc colegilor pentru votul favorabil!” este mesajul postat de Christine Thellmann pe Facebook.

 

Publică un comentariu

Comentariu