Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat vineri seara la Digi24 că anul acesta, în contextul pandemiei, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost anul trecut, iar pe cei care în perioada aceasta obișnuiau să își facă rezervări în străinătate îi avertizează că ar putea fi un demers riscant și riscă să-și piardă banii.

„Uitați-vă în jurul nostru, toate țările iau măsuri serioase, nu e de glumit”, a spus secretarul de stat, relateză Digi24.

Când se vor lua deciziile

Întrebat cum vor fi sărbătorile de Crăciun anul acesta, în condițiile în care de Paște nu a fost permis accesul credincioșilor în biserici, Raed Arafat a subliniat că este foarte greu de spus acum cum va fi în decembrie și că depinde cum va evolua situația epidemiologică. Cel mai probabil, deciziile vor începe să fie discutate abia în noiembrie.

„Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie – care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion”, a spus Arafat.

„Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred!” – a subliniat șeful DSU.

„Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice. Gândirea autorităților este la interesul public general, chiar dacă se supără unii sau alții, interesul public al majorității este în joc aici. Când se ia o măsură, se uită la interesul public general, nu la interesul individual. Ne uităm la protecția generală a populației și asta va fi și în perioada care urmează, care nu va fi o perioadă ușoară”, a punctat Raed Arafat.

Preferabil, vacanța acasă!

Raed Arafat a fost întrebat ce i-ar sfătui pe românii care în alți ani în această perioadă deja căutau oferte pentru Revelion și a spus că și-ar păstra același sfat pe care l-a dat și înainte de concediile de vară: „Preferabil, vacanța acasă!”. Oficialul a explicat apoi de ce dă acest sfat: „Ca să nu te trezești în situația că trebuie să-ți anulezi biletul, că trebuie să-ți anulezi rezervarea, că nu primești banii înapoi”.

„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Acum e totul OK, peste 10 zile o țară vine și-ți spune: cei care vin din România – carantină 14 zile, cei care vin din Franța – carantina 14 zile etc. și te trezești în situația că nu mai poți să-ți faci concediul afară. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect – ceea ce mă îndoiesc să fie așa – atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase – și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!” – a arătat Raed Arafat.

Un vaccin, puțin probabil să apară până la sfârșitul anului

El a spus că totul va putea începe să se schimbe din momentul în care apare un vaccin autorizat și testat. Șeful DSU este însă sceptic că un astfel de  vaccin ar putea apărea până în luna noiembrie, astfel încât el să fie și distribuit, dar primul trimestru al anului viitor ar fi un termen mai realist, pentru că există deja câteva variante de vaccin promițătoare.

Abia atunci, „încet-încet, se va putea ieși din situația în care suntem, dar va dura câteva luni”, a spus Raed Arafat.

Publică un comentariu

Comentariu