Ora de Mediaș
Știri în direct

Razie pe șoselele din județ – Politiștii au reținut 18 permise în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 18 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și au aplicat 221 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 171.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 24 septembrie, în jurul orei 2315, polițiștii  din cadrul Secției nr. 1 Politie Rurală Șelimbăr, în cadrul activităților specifice desfășurate pe str. A. Șaguna din localitatea Rășinari, au observat o autoutilitară care circula pe str. Bozilor, iar în momentul în care șoferul acesteia a observat autospeciala de politie, o oprit și a efectuat manevra de mers înapoi. 

Polițiștii au plecat în urmărirea mașinii, comportamentul șoferului părându-le suspect, observând la câțiva zeci de metri distanță cum autoutilitara este oprită în dreptul unui imobil iar din interior coboară 3 persoane de sex masculin, respectiv doua persoane din față, iar una din partea din spate a autoutilitarei, care au fugit. 

Polițiștii au reușit prinderea uneia dintre cele 3 persoane, iar în urma audierii acesteia au stabilit că aceasta era pasageră în autoutilară, la volan aflându-se un localnic în vârstă de 44 de ani, pe care polițiștii l-au depistat câteva minute mai târziu. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 44 avea se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat), motiv pentru care a încercat să se evite echipajul de poliție. 

În cauză  s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice  a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 din Codul penal).

***

La dimineața zilei de 24 septembrie, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Tilișca și Poiana Sibiului au fost sesizați cu privire la producerea în Jina a unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că evenimentul rutier s-a produs la data de 23.09.2020, în jurul orei 2230, în următoarele împrejurări: un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Poiana Sibiului, în timp ce conducea autoturismul pe str. comunala Principala din localitatea Jina, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu un gard din lemn a unei anexe gospodărești, rezultând pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul  nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar vehiculul condus era neînmatriculat.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 335 alin. 1 și art. 334 alin. (1) din Codul penal).

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet