Românii s-au putut recenza până duminică, 31 iulie 2022. Începând de mâine, 1 august, cei care nu au completat chestionarele riscă amenzi usturătoare.

Recensământul 2022 a ajuns la final astăzi, 31 iulie, asta după ce autoritățile l-au prelungit de două ori. Începând de mâine, 1 august, persoanele care nu apucat să se recenzeze se pot aștepta la sancțiuni serioase, relatează impact.ro

Potrivit autorităților, cei care nu au completat chestionarele pentru recensământ riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Precizăm că recensământul a fost deja prelungit de două ori, deoarece românii au întâmpinat diferite probleme pe platforma online. Ulterior, a urmat culegerea datelor din ușă în ușă.

Chiar și așa, foarte multe persoane nu au făcut recensământul. Cele mai multe persoane s-au plâns nu au avut acces la tehnologie, dar au existat și oameni care au refuzat să deschidă ușa recenzorilor care au ieșit pe teren.

„Refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții care pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei”, a transmis Institutul Național de Statistică.

Publică un comentariu

Comentariu