Raed Arafat a mărturisit faptul că România ar putea renunța la restricții. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că există discuții în guvern pe această temă.

”Clar că sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Acest lucru depinde de evoluţie. Dacă va continua scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de Terapie Intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de starea de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi bineînţeles pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a declarat medicul.

Potrivit acestuia, situația din valul 5 al pandemiei este mai bună decât cea din valul precedent.

”Avem o tendinţă de descreştere, cel puţin la rata de pozitivare putem vorbi de un platou acum, cifrele scad cu excepţia secţiilor de ATI, unde continuă o uşoară creştere. Nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acolo acum cu valul trecut. Pot să vă spun că în unităţile de primiri urgenţe, chiar dacă sunt mai mulţi pacienţi care se prezintă acum, vedem 9.000 de pacienţi într-o săptămână, peste 9.000, totuşi starea celor care se prezintă e total diferită, este mai uşoară, mulţi nu necesită oxigen, îngrijiri de Terapie Intensivă, foarte puţini pacienţi rămân în aşteptarea unui loc şi asta este un lucru pozitiv. Scăderea pe secţiile de Terapie Intensivă va fi mai târziu, după ce continuă scăderea numărului total al cazurilor infectate şi se opreşte impactul cazurilor care vin din urmă, cele 40.000, cele 30 și ceva de mii de cazuri zilnice care au fost şi dintre aceste cazuri totuşi o parte pot ajunge la terapie intensivă în câteva zile”, a explicat Arafat.

Publică un comentariu

Comentariu