Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti covid din România, a spus că sâmbătă, 20 februarie, la finalul zilei de vaccinare, vor fi mai mulți români care au primit serul decât aceia care s-au infectat de la începutul pandemiei, scrie digi24.ro.

„Într-un an de pandemie aproape, s-au înregistrat circa 774.000 de cazuri, cele raportate, desigur, iar în mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare, astăzi avem 771.000 de persoane vaccinate, dintre care circa 550.000 sunt vaccinate cu a doua doză, deci practic cu schemă completă”, a spus Gheorghiță la Digi24.

„Cred că e foarte bine că suntem pe acest drum şi sunt convins că, cu fiecare persoană în parte care se va adresa către un centru de vaccinare, vom reuşi să redobândim controlul asupra vieţilor noastre şi să putem controla noi pandemia”, a adăugat el.

Medicul a mai spus că etapa a treia a campaniei de vaccinare ar putea începe în luna aprilie, pe baza situației actuale. Înscrierile în platformă pentru această etapă ar trebui să înceapă în martie, urmând să fie create liste de așteptare.

„Probabil că în aprilie, undeva la jumătate lunii aprilie, vom începe și a treia etapă de vaccinare. Vom pune în funcțiune la jumătatea lunii martie această listă de așteptare, persoanele vor putea să se programeze, să se înscrie pe acea listă de așteptare”, a spus el.

Gheorghiță a adăugat că listele de așteptare de pe platforma de vaccinare vor fi deschise în funcție de numărul de vaccinuri care vor ajunge în România.

Publică un comentariu

Comentariu