La nivelul Europei, România este campioană la scumpirea benzinei în acest an.

Prețul a crescut cu aproape 11 la sută de la sfârșitul anului și până în prezent. Până în momentul de față părea mai avantajoasă motorina și aici avem o scumpire de 9 la sută. Specialiștii anunță noi scumpiri în următoarea perioadă.

Octavia Negre, jurnalist Digi24: Poate vi se pare greu să crezut, dar un plin de benzină, la un rezervor de 50 de litri, de exemplu, ne costă în prezent cu 50 de lei mai mult faţă De aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi, deşi încă ne numărăm printre statele europene cu cei mai ieftini carburanţi, scumpirile din ultimele opt luni ne-au plasat direct în vârful clasamentului celor mai mari creşteri de preţuri la carburanţi din UE.

Belgia, Finlanda şi Germania se află şi ele în topul scumpirilor din acest an, cu peste 10 procente, însă nu ne putem compara cu ele când vine vorba despre puterea de cumpărare.

Motorina s-a scumpit şi ea, dar la acest capitol nu mai suntem pe locul I, ci pe nouă, cu un avans de aproape 9 la sută. Cei mai afectaţi sunt şoferii cu maşini diesel din Belgia şi Franţa, iar cei mai norocoşi… cei din Irlanda.

Şoferii români sunt dezarmaţi în faţa scumpirilor şi se văd nevoiţi fie să rărească drumurile cu maşina fie să taie din bugetul rezervat altor cheltuieli.

Specialiştii susţin că până acum 2018 a fost un an fluctuant pe piaţa petrolului.

Publică un comentariu

Comentariu