FOTO arhivă

Trei bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, la data de 8 iunie a.c. de către polițiștii din Dumbrăveni și încarcerați cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale Sibiu în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.

Cei trei bărbați, în vârstă de 32 și doi dintre ei de 39 de ani, domiciliați în Ernea, Hoghilag și Copșa Mică, sunt cercetați penal după ce la data de 7 iunie a.c., doi bărbați din Dumbrăveni au formulat împotriva lor plângeri prealabile sub aspectul săvârșiri infracțiunii de lovire sau alte violențe, prezentând certificate medico-legale care atesta ca au suferit leziuni care necesita pentru vindecare 8-9 zile, respectiv 12-14 zile de îngrijiri medicale, sesizând că la data de 5 iunie a.c., au fost agresați de către cei trei bărbați în incinta unui restaurant din Dumbrăveni.

În baza plângerilor depuse de victime și a cercetărilor efectuate de către polițiștii de investigații din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, cei trei bărbați au fost reținuți fiind cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 9 iunie a.c., cei trei au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, fiind dispusă măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile a doi dintre bărbați (cei domiciliați în Ernea, respectiv Hoghilag) și măsura controlului judiciar pentru bărbatul de 39 de ani din Copșa Mică.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Dumbrăveni.

 

Publică un comentariu

Comentariu