Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cadrul platformei de programare va fi implementată lista de aşteptare, iar începând de miercuri se vor putea face înscrieri pentru 180 de cabinete noi de imunizare, unde va fi distribuit serul AstraZeneca, informează AGERPRES.
„Aş vrea să menţionez ca noutate faptul că ne dorim activarea şi înfiinţarea centrelor mobile de vaccinare, care urmează să intre în activitate foarte probabil din a doua jumătate a lunii martie, pentru a asigura vaccinarea persoanelor din mediul rural din localităţile pentru care accesul persoanelor la un centru de vaccinare fix este deficitar sau se face cu dificultate şi, de asemenea, un element important este legat de implementarea facilităţii listei de aşteptare din platforma de programare. Această listă de aşteptare va deveni funcţională odată ce numărul centrelor de vaccinare de la nivel naţional va fi cel prevăzut conform etapei a doua a strategiei de vaccinare şi, de asemenea, vor fi activate începând cu luna aprilie toate centrele de vaccinare care vor deservi inclusiv populaţia generală din etapa a treia a strategiei de vaccinare”, a anunţat preşedintele CNCAV, marţi, într-o conferinţă de presă.
El a explicat că persoanele care se vor înscrie pe lista de aşteptare vor fi notificate prin SMS şi e-mail când apare un loc disponibil.
„O persoană, în momentul în care îşi face cont în platforma de programare, îşi exprimă opţiunea de a intra în această listă de aşteptare, se selectează un centru de vaccinare pentru care optează să se vaccineze, persoana va putea vizualiza numărul de persoane care se află în faţă pe acea listă de aşteptare şi în momentul în care va fi un loc disponibil, când se vor elibera sloturi disponibile, persoanele care sunt în lista de aşteptare vor fi notificate prin SMS şi e-mail, se rezervă locul în centrul de vaccinare pentru care a optat timp de 24 de ore. În acest interval, persoana optează pentru programarea în locul respectiv, în centrul respectiv sau refuză această programare, moment în care sistemul de programare notifică următoarele persoane după ce se primeşte confirmarea sau refuzul programării”, a indicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, începând de miercuri, se vor putea face programări în platformă pentru 180 de cabinete noi de vaccinare, unde va fi distribuit vaccinul AstraZeneca, cu care se imunizează persoanele până în 55 de ani.
„Urmează ca din data de 10 februarie să se deschidă posibilitatea de programare în platforma de programare după modalităţile cunoscute pentru cele 180 de cabinete noi de vaccinare, unde vor fi distribuite dozele de vaccin de la AstraZeneca. Aceste 180 de cabinete noi de vaccinare sunt distribuite la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul persoanelor cuprinse între grupa de vârstă 18 şi 55 de ani, ţinând cont de faptul că acest tip de vaccin, la momentul actual, este recomandat pentru aceste grupe de vârstă, incluzând atât persoane cu boli cronice din aceste grupe de vârstă, cât şi persoane care deservesc activităţi esenţiale. Modalităţile de programare sunt neschimbate, rămân practic ca şi cele de până la acest moment”, a spus preşedintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că vor fi aproximativ 500.000 de locuri disponibile până la sfârşitul lunii martie pentru cele 180 de cabinete noi de vaccinare.
„Intenţionăm ca în a doua jumătate a lunii martie, pentru că am reevaluat numărul de doze disponibile în luna martie, exceptând programările deja făcute pentru prima doză şi rapel, excedentul de doze ne va permite deschiderea a aproximativ 200 de cabinete de vaccinare noi în care vor fi distribuite vaccinuri de la Pfizer în mod deosebit şi, probabil, vaccinuri de la Moderna ceea ce ne va asigura aproximativ 12.000 de persoane zilnic vaccinate, persoane noi, asta însemnând după 15 martie. Programarea lor se poate deschide începând cu prima parte a lunii martie, probabil după 1 martie se pot face programări în aceste centre pe care urmează să le deschidem din a doua jumătate a lunii martie. Aceste termene vor fi comunicate de noi în aşa fel încât persoanele să nu stea practic zilnic să aştepte alte locuri disponibile. La acest moment, din păcate, nu sunt alte locuri disponibile la nivelul judeţelor în centrele de vaccinare. Pot să apară locuri libere atunci când o persoană îşi anulează din diverse motive programarea”, a adăugat el.
Preşedintele CNCAV a menţionat că miercuri vor fi încărcate în platforma de programare aproximativ 200.000 de locuri.

Publică un comentariu

Comentariu