Senatorul sibian Claudiu Mureşan îşi anunţă demisia din USR, menţionând că îşi va continua activitatea ca senator neafiliat.

„Etapa din viaţa mea numită USR se încheie astăzi, odată cu demisia pe care am trimis-o conducerii partidului. Atunci când energia consumată în lupte interne este mai mare decât cea folosită pentru proiecte şi acţiuni benefice oamenilor, e nevoie de o decizie şi o schimbare în consecinţă. Şi asta fac eu astăzi. Eu şi USR Sibiu, filiala judeţeană din care eu am făcut parte, mergem pe drumuri paralele de aproape doi ani, aşa că demisia mea de azi este una logică şi, sper eu, benefică pentru ambele părţi”, scrie Claudiu Mureşan, pe Facebook, relatează Agerpres.

El precizează că a intrat în politică pentru a schimba România „în mai bine” şi că este decis să continue această luptă.

„A fost o etapă cu multă muncă şi speranţă, cu încercări, succese, cu dezamăgiri şi cu lupte pierdute. Şi din nou speranţă. Şi muncă. Dar, nici în politică, cetatea nu este a celor care o construiesc, ci a celor care o cuceresc. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut până acum, colegilor din Senat, din Camera Deputaţilor, staff-ului, dar şi celor care m-au jignit sau ignorat pentru că şi datorită lor am devenit mai bun, mai harnic, mai eficient. Tuturor le doresc sănătate şi succes! Îmi voi continua activitatea ca senator neafiliat şi voi lupta în continuare pentru România de calitate pe care ne-o dorim cu toţii. Am intrat în politică ca să schimb România în mai bine şi sunt decis să continui această luptă”, adaugă Claudiu Mureşan.

Publică un comentariu

Comentariu