Pe caniculă, alimentele, dacă nu sunt păstrate corespunzător, se strică mult mai repede. De aceea, trebuie să fim atenți la ce cumpărăm și de unde. Pentru că, dacă se consumă nefiind în stare perfectă, pot duce la toxiinfecții alimentare.

Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu recomandă populaţiei să acorde atenţie modului în care se păstrează, prepară alimentele şi a locurilor de unde sunt cumpărate alimentele, având în vedere perioadele cu temperaturi ridicate.

Astfel că, consumatorilor li se recomandă:

– Să achiziționeze produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate/autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, întrucât le sunt oferite garanţia unor produse sigure, obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul DSVSA, acestea fiind controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;


– Să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare sau ușor perisabile de pe stradă, din portbagajul maşinilor etc., respectiv produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu sunt depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare
– Să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate, ambalaj, de asemenea, să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;

– Să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele și cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C +4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;
– Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj, totodată să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
– Să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, de asemenea produsele decongelate pentru preparare sau consum să nu fi recongelate;
– Se recomanda ca fructele și legumele după ce au fost cumparte, să fie spălate înainte de a le depozita în frigider sau înainte de a le consuma;

 

Controale pentru respectarea normelor sanitare veterinare și siguranța alimentelor
Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu se vor asigura că agenţii economici vor respecta:
– Condiţiile de manipulare, depozitare şi transportul produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile, cum sunt: carne proaspătă, carne tocată și carne preparată, produse din carne, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte;
– Asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului, depozitării și expunerii la comercializare;
– Măsurile privind reținerea oficială, denaturarea sau distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;
– Evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
– Interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

Publică un comentariu

Comentariu