Rapperul NANA va concerta pentru prima dată la Sibiu sâmbătă, la singurul festival dedicat muzicii anilor 1980-1990, „Sibiul de Odinioară”, care a început joi seara, în Parcul Tineretului, potrivit organizatorului.

„Ne-am dorit mult să aducem un artist internaţional la ediţia aniversară a evenimentului şi este o premieră pentru festivalul Sibiul de Odinioară. Nana nu mai are nevoie de nici o prezentare. În anii 90 cu toţii i-am fredonat piesele şi am dansat pe muzica lui. Suntem siguri că iubitorii muzicii de altădată sunt la fel de încântaţi ca şi noi de faptul că pot să îl asculte live şi să cânte măcar refrenele alături de cunoscutul rapper’, a declarat pentru AGERPRES, organizatorul festivalului, Dragoş Popescu.

Potrivit sursei citate, NANA trăieşte în prezent în Germania. Rapperul în anii 90 a fost pe primele locuri în topurile din toată lumea cu piese precum ‘ Lonely’, ‘Let It Rain’, ‘ He’s Comin” sau ‘Remember The Time’.

Ziua de vineri este prima a concertelor la „Sibiul de Odinioară”. Pe scena din Parcul Tineretului vor urca începând cu ora 17.00: Raul Carpiuc, Sweet Kiss, Akcent, Geo Da Silva.

NANA va concerta sâmbătă, de la ora 20.00, iar înainte vor putea fi văzuţi cei de la Body & Soul.

Cap de afiş pentru ziua de duminică sunt cei de la Talisman, care vor concerta de la ora 21.00.
Accesul la festival este gratuit.

Publică un comentariu

Comentariu