Miercuri, 22.03.2023, între orele 9.00 și 11.00, în unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale din județul Sibiu, a fost susținută simularea probei de limba și literatura maternă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2023 pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Din cei 414 elevi care puteau susține această simulare (399 elevi la limba și literatura germană și 15 elevi la limba și literatura maghiară) au fost prezenți 409 elevi (98,79%), iar 5 elevi (1,21%) au absentat (4 elevi la limba și literatura germană și un elev la limba și literatura maghiară).

Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp. Nu au fost raportate situații de elevi eliminați sau elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei.

Rezultatele elevilor la simularea examenului de Evaluare Națională 2023 se vor comunica în data de 29 martie 2023.

În conformitate cu OME nr. 3.138 din 25.01.2023, rezultatele obținute de elevi la  simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a ” sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.”

Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

Publică un comentariu

Comentariu