Un tânăr de 28 de ani, din Copșa Mică s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism pe Drumul Național 14.
”La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 18.00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un localnic în vârstă de 28 de ani.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.” a mărturisit purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere
sub influența substanțelor psihoactive.