Un tânăr din Dumbrăveni a fost prins de polițiști conducând sub influența substanțelor psihoactive

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 01,30, pe DN 14, în afara localității Dumbrăveni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Dumbrăveni.

”Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC-5 Cannabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Publică un comentariu

Comentariu