Duminică, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au desfășurat activități specifice pe linia combaterii excesului de viteză pe raza municipiului Mediaș.

Cu această ocazie, în jurul orei 19,15, un conducător auto a fost depistat și înregistrat de aparatul radar circulând pe Șoseaua Sibiului cu viteza de 90 de km/h într-o zonă cu limită maximă de viteză admisă de 50 de km/h.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, continuându-și deplasarea pe mai multe străzi din municipiul Mediaș și încălcând mai multe norme rutiere, de la nerespectarea culorii roșu a semaforului și depășiri neregulamentare la nerespectarea interdicției de acces pe anumite străzi.

Conducătorul auto a fost identificat ulterior de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Mureș.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.290 de lei, iar dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat pe o perioadă de 150 de zile.

Publică un comentariu

Comentariu