Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

Firma in care poți să lucrezi când vrei și cât vrei pe un salariu atractiv. E în Sibiu

Pentru mulți ar putea fi un vis, dar la Sibiu se oferă 300 de locuri de muncp de acest gen. Asta înseamnă că și dacă ești din Mediaș, poți aloca timp unui astfel de job. Trebuie să ai 16 ani și să știi germană pentru că  Bridge Integrated Customer Service face angajări. Este una dintre companiile din județ care oferă cele mai multe avantaje angajaților. Se ocupă cu identificarea video pentru mari firme din Germania, printre care DHL-Deutsche Post.

Ce înseamnă Bridge Integrated Customer Service

La Sibiu, cei de la Bridge Integrated Customer Service, parte a grupului Indeca Business, fac identificare video online exclusiv pentru clienți germani. În urmă cu câțiva ani acolo s-a introdus o lege antiterorism prin care este nevoie de un act de identitate chiar și pentru cumpărarea unei cartele pre-pay. ”Astfel, cei care doresc să utilizeze o cartela de tip pre-pay, să închirieze o mașină, să deschidă un cont online, să acceseze asigurarea de sănătate sau orice activitate care necesită prezentarea unui act de identitate trebuie verificați. Fie cu ajutorul unei aplicații mobile sau prin intermediul unei pagini web, clienți care sunt nevoiți să se identifice accesează acest serviciu ajungând într-o conversație „face-to-face” cu angajații sibieni. Se văd printr-o cameră video, iar cel care face identificarea trebuie să verifice dacă persoana cu care vorbește este aceeași cu cea din actul de identitate”, explică Andrei Bîrsan cum funcționează sistemul. După finalizarea verificării, datele sunt transmise către clientul final care poate fi o companie de telecomunicații, companie de asigurări, bănci, companii de închirieri mașini etc.

Mici detectivi”
Cam aceasta ar fi descrierea job-ului de agent de identificare la Bridge Integrated Customer Service. Dar, înainte de a face toate aceste lucruri angajații vor avea parte de un training făcut de specialiști din Germania, apoi de polițiști criminaliști de acolo. ”În timpul acestor cursuri viitorii noștri colegi vor fi învățați cum să recunoască dacă actul de identificare prezentat de cel intervievat este adevărat sau fals, dacă aparține celui care pretinde asta și dacă cel cu care se vorbește este aceeași persoană din actul de identitate. Astfel, la finalul cursului, agenții de identificare au câte ceva din cunoștințele unui polițist”, spune Andrei Bîrsan, unul din asociații companiei.
Postul pe care viitorul angajat vine în companie este acela de agent de identificare. Dar, în funcție de disponibilitatea și abilitățile sale poate avansa în cadrul firmei. ”Avem posturi de traineri, de team leader, de quality checker, astfel că cei care își doresc au posibilitatea de a avansa în ierarhie, iar de aici vor beneficia de avantajele postului”, explică Andrei Bîrsan.

Mediu plăcut, condiții avantajoase
Bridge Integrated Customer Service și-a făcut un renume pe piață pentru avantajele oferite angajaților, dar și pentru felul în care face afaceri. ”La noi ierarhiile nu prea există. Ne place să fim aproape de angajați, să oferim un mediu de lucru plăcut, și aici nu sunt doar clișee. Pentru că nu există ierarhii deciziile se iau repede și în beneficiul tuturor, iar problemele își găsesc rezolvare imediată, nu este nevoie să se aștepte după aprobări de tot felul de la șefi”, spune Andrei Bîrsan.

În acest moment compania are nevoie de 300 de angajați, pentru că din luna august, de când s-a lansat serviciul de identificare video, numărul apelurile este în continuă creștere. Pentru a deveni parte din echipa Bridge Integrated Customer Service nu trebuie să îndepliniți decât două condiții: să vorbiți germană la nivel conversațional și să aveți peste 16 ani. ”În ceea ce privește vârsta de angajare avem doar o limită inferioară, cea de 16 ani. În rest, nu contează vârsta, astfel că acest job este unul potrivit atât pentru tineri, cât și pentru vârstnici”, spune Andrei Bîrsan.

Program flexibil, salariu peste medie
Compania continuă să ofere avantaje angajaților, astfel că le dă posibilitatea de a-și alege singuri numărul de ore lucrate pe săptămână, dar și cum le împart. ”Programul de lucru este de 7 zile din 7, de la ora 9 la 23. În acest interval fiecare angajat poate decide cât lucrează. Poate alege de exemplu 10 ore pe săptămână sau 40, iar acestea să le împartă exact cum vrea. Într-o zi poate lucra 8 ore, în alta 2…”, spune Andrei Bîrsan.

Mai mult de atât, angajatul poate să opteze cu o lună înainte și dacă luna viitoare dorește să lucreze mai multe ore sau mai puține decât în luna precedentă. O astfel de flexibilitate a programului este greu de găsit pe piața muncii, iar faptul că în Sibiu o companie oferă asta nu poate fi decât un plus. ”Indiferent că se lucrează 2 sau 8 ore pe zi, la noi totul se reglementează prin contract de muncă. Așa că angajatul are o certitudine a venitului său, iar dacă dorește să facă un împrumut la bancă îi va fi foarte simplu, fiindcă întreg salariul este trecut ca venit brut/net și nu este construit din mai multe bonusuri cum știm că se procedează la companiile concurente nouă”, explică Andrei Bîrsan.

Și pentru că la orice discuție problema salariului se ridică la final, trebuie spus că motivația financiară oferită de Bridge Integrated Customer Service este peste media call center-urilor din Sibiu. Dar, orice informație se poate obține la numărul de telefon 0747267115 sau trimițând un e-mail la office@bics-srl.com.

Sursa: Cea mai flexibilă firmă din Sibiu face angajări. Poți să lucrezi când vrei pe un salariu atractiv în centrul orașului