Posted inJudet, ORA REA, Ultima oră

Beat la volan cu microbuzul în Copșa Mică – Transporta 15 persoane

Un șofer de microbuz a fost depistat la volan dis de dimineața sub influența alcoolului pe Drumul Național 14 la Copșa Mică.

„În dimineața zilei de 19 octombrie, în jurul orei 06,00, în orașul Copșa Mică, polițiștii au oprit pentru control un microbuz în care se aflau 15 pasageri, condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Alba.” transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.