Posted inANUNTURI, MEDIAȘ, SIBIU, Ultima oră

Arhiepiscopia Sibiu donează o stație de oxigen pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Noua staţie de oxigen a Spitalului de Pneumoftiziologie, cumpărată şi donată de Arhiepiscopia Sibiului, a fost inaugurată marţi, în prezenţa ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, acest generator fiind foarte util mai ales în tratarea pacienţilor cu COVID-19, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
„Considerăm că este o chemare a lui Dumnezeu care a venit asupra noastră, asupra direcţiunii, asupra managerului dumneavoastră, ca să facem împreună o lucrare. Am considerat că este de datoria noastră, a Bisericii, nu a noastră, a celor care slujim Biserica, ci a noastră, a tuturor, pentru că şi dumneavoastră faceţi parte din Biserică. A venit Biserica să dea oxigen acestui spital, dar am venit, în acelaşi timp, să vă preţuim şi am înălţat rugăciuni către Dumnezeu, în primul rând pe dumneavoastră să vă ocrotească, pentru că atunci când sunteţi la capul bolnavului şi acordaţi primul ajutor, cel în suferinţă prinde curaj. Naşterea Domnului este o bucurie şi se transformă la dumneavoastră într-o speranţă în plus, a biruinţei asupra acestui virus şi asupra tuturor suferinţelor, pentru că el va trece, dar dumneavoastră tot timpul sunteţi aici să acordaţi asistenţă celor care şi-au pierdut sănătatea şi doresc să o redobândească”, a declarat mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu.
Noul generator de oxigen are o capacitate de 16 metri cubi, fiind necesar în condiţiile în care vechea staţie, de 6 metri cubi, nu mai făcea faţă necesităţilor pacienţilor cu COVID-19, potrivit reprezentanţilor spitalului sibian.
Noua staţie de oxigen cumpărată de Arhiepiscopia Sibiului a fost importată din Franţa şi a costat 80.000 de euro.
„Spitalul de Pneumoftiziologie a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii spital-suport Covid, un pavilion cu 60 de paturi fiind destinat tratării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. În anul 2020, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost spitalizaţi aproximativ 2.300 de pacienţi, peste 700 dintre aceştia fiind internaţi în secţia COVID-19″, se mai arată în comunicatul de presă.