Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Vești bune de la meteorologi – Ce ne așteaptă în weekend

Vineri mai vin câteva ninsori slabe prin centru și sud-est, iar la munte, în masivele sudice, o să mai fie viscol. Noaptea se răcește foarte tare. Va fi ger îndeosebi în nord și centru și minus 20 de grade în depresiuni.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne așteaptă o zi însorită, dar destul de rece, cu cel mult 3…4 grade în termometre. După lăsarea nopții și pe aici se instalează gerul.

În ținuturile vestice găsim vreme frumoasă și maxime comparabile cu cele de joi. Urmează însă o noapte foarte rece, cu cer senin și temperaturi de minus 8…minus 9 grade. Până la ora 10, este cod portocaliu de vânt intens pentru zonele de munte din județele Caraș-Severin și Hunedoara. La peste 1.800 de metri altitudine, vântul suflă cu viteze de 120…140 km/h și ninsoarea este viscolită.

În zona Transilvaniei mai vin câteva ninsori slabe, iar pe la munte o să fie și vineri viscol. Noaptea aduce un ger năprasnic. În zona depresionară se vor atinge chiar și minus 20 de grade. În Oltenia găsim vreme schimbătoare, înnorări, dar și perioade însorite și temperaturi mai ridicate decât în celelalte zone. Maximele ajung pe la 8…9 grade, dar noaptea aduce un aer foarte rece și minime de minus 7, minus 8 grade.

În schimb, în ținuturile sudice mai vin ceva…

Citește în stiri din România