Posted inMEDIAȘ

Primul autobuz electric românesc este fabricat la Mediaș. A fost prezentat la ”Busworld Europe” la Bruxelles (foto)

Automecanica Mediaș lansează, la Bruxelles, primul autobuz electric produs în România.

Prototipul produs în România va fi expus la Busworld Europe, cea mai mare expoziție internaționala din domeniul autobuzelor și autocarelor, arată Automecanica Mediaș într-un comunicat de presă. Ajuns la a 50-a ediție, evenimentul are loc în acest an la Brussel Expo, în perioada 7-12 octombrie 2023. Cei peste 500 de expozanți vor întâmpina aproximativ 40.000 de vizitatori în cele 6 zile de desfășurare.

Mai mulți europarlamentari români, dar și reprezentanți ai administrației publice locale și centrale din România au fost  plăcut surprinși de această prezență românească la o expoziție de top mondial, găzduită în Bruxelles și și-au anunțat prezența la expoziție și la standul românesc Automecanica Mediaș. Ambasada României în Belgia, precum și reprezentata României la UE au salutat, de asemenea, prezența românească la acest târg, și au manifestat dorința de a vizita expoziția și standul românesc.

„Autobuzul prezintă toate caracteristicile tehnice pe care producătorii de top din acest domeniu le-au lansat pe piață. Producerea lui în România va stimula dezvoltarea pe orizontală și a altor companii și vine în întâmpinarea conceptului european de transport verde cu un înalt grad de calitate și eficiență energetică și cu o atenție specială pentru design-ul urban de avangardă. Familia de autobuze din portofoliul Automecanica conține toată gama de lungimi de la 6 la 18 metri”, a precizat Andrei Scobioala, chairman-ul companiei Automecanica Mediaș.

Potrivit acestuia, strategia companiei pe termen scurt și mediu este să vine către clienți, începând cu anul 2023, cu prototipul pentru tramvai, în anul 2025 cu prototipul electric de tren de viteză, iar în anul 2026 cu prototipul de tren de metrou.