Posted inEvenimente

FOTO Zeci de vârsnici din Copșa Mică l-au primit pe Moș Crăciun cu lacrimi de bucurie

Vineri, 22 decembrie 2022, ca în fiecare an, ultima acțiune importantă din oraș a fost Crăciunul Bunicilor.

Conform tradiţiei, Moş Crăciun a vizitat şi anul acesta la Copşa Mică aproape 90 de bunici şi bunicuţe. Anul acesta organizaţia Sfatul Bătrânilor a „furnizat” din nou un Moş autentic, care a fost ajutat de o echipă a Primăriei condusă de dl Viceprimar Tăpălagă Nicolae Bogdan.

De dimineaţă Moşul cu ajutoarele sale a pornit la colindat pe la uşile celor mai vârstnici cetăţeni din oraş, aducându-le bucuria sărbătorilor de iarnă, împreună cu unele bunătăţi tradiţionale locale, fructe şi dulciuri. Surprinşi de gestul frumos, aceşti oameni minunaţi l-au primit cu emoţie puternică şi cu lacrimi în ochi pe Moş Crăciun.

Oficialităţile oraşului Copşa Mică, le-au transmis bunicilor vizitaţi urări de sănătate şi de viaţă lungă, cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, cu speranţa că aceştia, în mare parte oameni singuri, se vor bucura ştiind că comunitatea locală nu i-a uitat.

”Cu această ocazie, Primăria orașului Copșa Mică urează copșenilor și românilor de pretutindeni: Sărbători Fericite! şi tradiționalul: La Mulţi Ani!” transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică.