Posted inComunicate

FOTO S-a încheiat Campionatul Național de Viteză în Coastă de la Mediaș – Sute de medieșeni prezenți la eveniment

În ciuda vremii nefavorabile și extrem de capricioase, peste 600 de persoane au urmărit duminică, 2 octombrie 2022, cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, organizată la Mediaș de către Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv.

La manifestare au luat startul 62 de piloți țară și străinătate, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv. 

Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șaptea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș a avut loc în Piața Corneliu Coposu, după încheierea celor două manșe de concurs. „King of the Hill“ a fost desemnat Octavian Ciovică, cel care a realizat cel mai bun timp al traseului– 1:33.258.

Adresăm sincere felicitări participanților și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei manifestări la Mediaș, după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Cerem scuze medieșenilor și celor care au tranzitat orașul nostru pentru disconfortul creat.