Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Klaus și Carmen Iohannis, ca doi proaspăt îndrăgostiți în Israel – Cuplul prezidențial a fost fotografiat la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Vizita în Israel a fost încă o ocazie pentru cei care stau cu ochii pe cuplul prezidențial să îi vadă pe Klaus Iohannis și pe soția sa în ipostaze tandre și chiar romantice. Îmbrăcați lejer și ținându-se de mână, soții Johannis au apărut relaxați și extrem de zâmbitori la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Prima doamnă poartă ochelari de soare, este coafată lejer și are pe umăr o geantă de culoare deschisă. Este foarte apropiată de soțul său și cei doi se țin de mână ca doi proaspăt îndrăgostiți.

Joi, preşedintele Iohannis a participat la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Israel începând de marţi. Acolo s-a întâlnit cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, iar miercuri dimineaţă cu liderul Alianţei „Albastru şi Alb” din Israel, Benjamin Gantz. Miercuri, şeful statului a participat la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

Citește în stiri din România