Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Case eficiente energentic – Sibienii pot cere bani de la guvern

Sibienii care doresc să-și îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic ar putea primi până la 15.000 de euro din partea statului, printr-un program anunțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Prin programul Casa Eficientă Energetic 2020, solicitanții pot primi bani pentru sisteme de încălzire, iluminat și izolație termică.

Cei 15.000 de euro ar putea fi folosiți, de exemplu, pentru achiziționarea de centrale pe peleți, ferestre izolante, leduri sau panouri solare.

Programul Casa Eficientă Energetic ar urma să demareze în decursul acestui an, potrivit unei declarații a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, citat de avocatnet.ro

“Avem un buget total de 429 de milioane de lei și ne-am programat să avem între 6000 și 8000 de beneficiari”, a precizat ministrul Mediului.

Programul Casa Eficientă Energetic ar urma să finanțeze sisteme de încălzire, iluminat ecologic și sisteme de izolație termică. Cei care vor să își eficientizeze energetic locuințele vor putea cumpăra fie doar o categorie de sisteme, fie mai multe.

Programul poate fi accesat atât de persoane fizice cât și de instituții publice.  Pentru acestea, bugetul a fost estimat la 384 de milioane de lei.

Citește în stiri din România