Posted inUltima oră

Un sibian îi ajută gratis pe elevii medieșeni să se pregătească la matematică pentru Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VIII-a care au nevoie de ajutor pentru examenul la matematică au acum un sprijin pe platforma100dezilepanalaexamen.ro La inițiativa unui sibian, alături de alți trei colegi de la Facultate de Matematică, acesta a dezvoltat site-ul pe care au postat materia structurată, dar și probleme rezolvate și teste.

Alexandru Novac este sibianul care a avut ideea platformei. ”Atunci când am dat eu Evaluarea Națională la matematică îmi amintesc că cel mai greu a fost să structurez materia, să învăț într-o anumită ordine, nu știam cu ce să încep. Așa că m-am gândit că un astfel de ajutor ar fi binevenit pentru elevi. Împreună cu alți trei colegi de-ai mei, cu toții fiind absolvenți de matematică, am pus bazele platformei”, spune Alexandru.

Foștii studenți au structurat materia pentru a fi parcursă în 100 de zile. Informațiile principale sunt prezentate pentru fiecare zi în parte, dar pe lângă acestea se găsesc probleme, dar și rezolvarea acestora, precum și teste din anii trecuți date la examen. ”Am gândit împărțirea materiei astfel încât, în 100 de zile să poată fi parcursă. Cei care au întrebări ne pot și scrie, le răspundem în aceeași zi. Avem cam 30-40 de mesaje zilnic. Acum suntem la ziua 71, dar dacă cineva dorește să revadă materia, poate învăța câte două zile în una, e structurată bine spunem noi, astfel că se pot parcurge și așa. Cei care parcurg informațiile din platformă, cel puțin teoretic, spunem noi că ar trebui să ia cel puțin notă de trecere la examen, dacă nu o notă mare”, spune sibianul.

Toate informațiile și accesul pe platformă sunt gratuite. Site-ul are 3.000 de utilizatori, dintre care 1.900 au și cont.