Posted inMEDIAȘ

Investiție de peste 3 milioane de lei pentru noi locuințe ANL la Mediaș

Un ansamblu de blocuri ANL se va construi în curând, la Mediaș. Pe lângă imobile se va amenaja o strada de acces, dar și amenajări exterioare precum trotuare, parcări și spații verzi.

Locuințele noi de tip ANL se vor realiza etapizat în Mediaș și vor fi de două tipuri – Imobile de tip B si Imobile de tip A. Mai exact, se vor construi două imobile de tip A- Imobil A-1 și Imobil A-2, identice ca structură funcțională, regim de înălțime și suprafețe. Imobilele vor avea regim de înălțime S+P+ 2E, nivelurile P si E fiind retrase față de etajele inferioare în vederea adaptării la panta terenului și realizarea unor terase generoase pe partea sudica a imobilelor.

La subsol se vor amenaja locurile de parcare aferente apartamentelor de la nivelurile superioare și la aceleași etaje se vor realiza câte două apartamente pe nivel, rezultând un număr total de șase apartamente într-un imobil. Locurile de parcare de la subsol vor fi în număr de șase, dar se vor amenaja și locuri de parcare supraterane pentru locatari și vizitatori. Valoarea investiției estimată în această etapă este de peste 3 210 000 lei.

„Terenul care în prezent nu este utilizat va fi pus în valoare prin realizarea imobilelor, realizându-se astfel noi locuințe, dar și amenajarea terenului și realizării străzii propuse care va crește calitatea peisajului urban din zona”, se arată în Memoriu de prezentare.

Potrivit proiectului, se va realiza o strada care să deservească accesul la imobilele propuse, atât pentru pietoni, cât și pentru mașini. Strada va face obiectul unei alte documentații de specialitate.

Construcția ansamblului de blocuri ANL la Mediaș va aduce beneficii atât locuitorilor orașului, cât și comunității. Noile locuințe vor oferi un loc de cazare accesibil pentru tineri și familii cu venituri mici, iar amenajarea străzii și a spațiilor verzi va îmbunătăți calitatea vieții în zonă.