Posted inEvenimente, Judet, SIBIU

Două sute de noi locuri de muncă la Sibiu – Compania germană IFM s-a extins

Nemții de la IFM au inaugurat marți la Sibiu o a doua hală de producție, unde vor fi alte 200 de noi locuri de muncă. Compania specializată pe producția de senzori este reprezentată în 70 de țări, printre care și România, la Sibiu. Investiția din Zona Industrială Vest se ridică la aproximativ 3,5 milioane euro.

Noua fabrică IFM are o suprafață de 4.000 metri pătrați și face parte din Zona Industrială Vest, la fel ca și prima, care și-a atins deja capacitatea maximă de ocupare. Reprezentanții IFM spun că planul lor era ca, încă de la deschiderea primei locații, să existe două fabrici în Sibiu, astfel că în doar 4 luni de zile au ridicat-o și pe cea de-a doua.Investiția în noua fabrică se ridică la 3,5 milioane de euro, fiind ridicată în doar 4 luni.Spre deosebire de prima locație, unde sunt fabricați senzori de poziție, în cea nouă se vor produce senzori de presiune.De asemenea, odată cu deschiderea noii locații, au fost asigurate aproximativ 200 de locuri de muncă. În prezent, la IFM Sibiu sunt angajați 330 de oameni, iar planul este ca până la finele anului 2019 numărul angajaților să ajungă la 530.CITIȚI ȘI: Investiție de 3 milioane euro în Zona Industrială Vest – IFM se extinde

” Planificarea inițială a locației includea o construire în doi pași. Odată cu ocuparea completă a suprafeți construite cu primul pas, s-a început ridicarea celei de a doua clădiri. Cu hala 2 ne-am atins nivelul de dezvoltare maxim planificat inițial”, spun reprezentanții IFM.Compania IFM și-a început activitatea în anul 1969, fiind specializată încă de atunci pe producerea de senzori.

Primește titlurile instant

SURSA: FOTO IFM a deschis a II-a unitate la Sibiu – Încă două sute de noi locuri de muncă | Ora de Sibiu