Posted inFotbal, Sport, Ultima oră

LIVE VIDEO – Prezentarea noilor achiziții la Gaz Metan. Transmitem în direct ( ora 13:00 )

În cursul zilei de astăzi, mai exact de la ora 13:00, la stadionul Gaz Metan din Mediaș va avea loc o conferință de presă.

În cadrul acesteia vor fi prezentați jucătorii care s-au alăturat echipei în ultima perioadă de timp.

Cel mai probabil la această conferință de presă vor lua parte Mihai Teja – antrenorul echipei Gaz Metan, dar și președintele clubului, Ioan Mărginean.

Imediat după venirea lui Mihai Teja la Mediaș, tehnicianului Cristian Pustai i s-a oferit postul de director sportiv la Gaz Metan Mediaș. Până în momentul de față, Cristi Pustai nu a dat nici un răspuns oficial dacă va rămâne la Mediaș sau dacă are oferte din partea altor cluburi.

Întreaga conferință de presă poate fi urmărită pe pagina noastră de Facebook – Ora de Mediaș. Tot ce trebuie să faci este să dai un LIKE la Ora de Mediaș pentru a fi notificat când vom intra în direct din sala de conferinţă.

Citește și: Refuzul Gazului de a lăsa FC Hermannstadt să joace la Mediaș – Ioan Mărginean ia presa peste picior

Au mai rămas doar câteva zile până la startul noului sezon al Ligii întâi, iar gruparea de pe malul Târnavei Mari nu s-au prea mișcat cu transferurile. De partea cealaltă, echipa nou-promovată – FC Hermannstadt au realizat transferuri pe bandă rulantă.