Posted inJudet

PNL rămâne cu prefect la Sibiu. USR PLUS desemnează subprefectul

Negocierile din coaliția de guvernare privind împărțirea prefecturilor s-au finalziat. PNL a ales Sibiul, astfel că în continuare prefectul va fi liberal. USR PLUS va desemna subprefectul de Sibiu.

După mai multe săptămâni în care negocierile pentru împărțirea prefecturilor nu au dat vreun rezultat, s-a ajuns la tragerea la sorți. Luni seara s-a întâmplat acest lucru. Pentru că au majoritatea, cei din PNL au ales primii. Surprinzător, nu și-au dorit Capitala, care a fost revendicată apoi de USR PLUS, și au ales să rămână cu prefectul de Sibiu.

”Sibiul a fost prima opțiune a PNL. Nu este o chestiune de bine sau de rău. A fost vorba despre exercitarea unei opțiuni, un lucru firesc, negociat. În urma acestor negocieri USR PLUS va numi subprefectul de Sibiu. Avem o listă cu nume, dar alegerea finală rămâne la nivelul organizației Sibiu”, a declarat pentru Ora de Sibiu vicepremierul Dan Barna.

Cum s-au împărțit prefecturile între partide

Conform informațiilor G4Media, pozițiile de prefecți au fost împărțite astfel:

UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – 5 prefecturi

USR -PLUS: București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi

PNL va ocupa restul de 23 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.