Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Iohannis, despre starea de urgență: Cursuri suspendate, prețurile la servicii și medicamente pot fi plafonate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că decretul prin care se impune starea de urgență cuprinde măsuri sociale și economice, suspendarea cursurilor în școli și sistem universitar și preuniversitar.

Președintele a anunțat, totodată, că pot fi plafonate prețurile la servicii, combustibil și medicamente, scrie Mediafax.

„Dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem că severitatea lor e pe măsura gravității perioadei. Începând de azi se instituție starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată, decât prin măsuri excepționale care au dovedit că au efecte în țările grav afectate. Aceste măsuri vizează și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Oricânt de greu ar fi, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi, celor de lângă noi”, a declarat Klaus Iohannis.

Printre măsurile luate:

  • Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. Activitatea din învățământul universitar și preuniversitar se suspendă
  • Pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la elementele de strictă necesitate, la gaze,…

Citește în stiri din România