Posted inINTERNAȚIONAL

Arsenalul nuclear al Rusiei. Kievul ar putea fi șters de pe hartă în câteva secunde

Zilele trecute, Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă maximă a forțelor nucleare ale Rusiei din cauza tensiunilor cu Occidentul.

Experții de la Bulletin of the Atomic consemnează că Rusia dispune în prezent de un total de 5.977 de focoase nucleare, din care 1.588 operaționale, iar utilizarea lor în războiul din Ucraina ar avea consecințe devastatoare.

Rusia are în dotarea armatei sale ”părintele tuturor bombelor”, un dispozitiv termobaric, care poate produce o deflagrație de 44 de tone TNT și ”bomba țarului”, cea mai puternică armă nucleară detonată vreodată, cu o putere de 50 de megatone TNT, potrivit Daily Mail, relatează ziare.com

Putin a declarat că Rusia este ”una dintre cele mai puternice puteri nucleare și are, de asemenea, un anumit avantaj (în războiul din Ucraina) datorită unor arme de ultimă generație”.

Moscova dispune în 2022 de 5.977 de focoase nucleare în total (conform Buletinului) din care 1.588 sunt operaționale, iar restul sunt în rezervă. Spre comparație, Statele Unite au 5.550 în total, din care 1.800 operaționale (potrivit Buletinului, din 2021), iar China – 350.

Folosirea armelor nucleare de către Rusia în Ucraina, un scenariu puțin posibil

Raza de acțiune a focoaselor nucleare poate ajunge la 18.000 de kilometri, spre exemplu racheta balistică intercontinentală tip Topol-M poate distruge Kievul în câteva zeci de secunde.

Aceasta are 22,7 metri lungime, un diametru de 1,9 metri și are abilitatea de a distruge o arie cât Texasul sau Franța, în câteva secunde. Dacă o astfel de rachetă cu focoase nucleare ar fi lansată de la cea mai apropiată bază militară a Rusiei de Ucraina, de la Kazelsk (aflată la 534 de kilometri de Kiev), i-ar trebui doar 76 de secunde să lovească capitala Ucrainei, ea dezvoltând viteza de 7 kilometri pe secundă.

Bazele militare ale Rusiei, dotate cu focoase nucleare

Dacă într-un scenariu, Rusia ar lansa o asemenea rachetă de la Moscova, ea ar lovi Londra, situată la 2.500 de kilometri, în doar 6 minute. Un focos nuclear este un material exploziv care este transportat de către o rachetă sau o torpilă de submarin, el conținând o bombă cu fisiune sau fuziune.

Însă, lumea nu trebuie să fie speriată de comentariile războinice ale lui Putin, experții au spus că din punct de vedere strategic, nu există niciun motiv ca Rusia să folosească arme nucleare.

”Elementul de emoție și furie care s-a strecurat în declarația lui Putin este izbitor. În mod normal, am asociat stilul diplomatic al Rusiei cu un fel de manieră laconică, aproape sarcastică”, a spus Paul Hare, expert în studiii globale de la Universitatea Boston, Statele Unite, conform Vox.

”Dar un război nuclear ar submina orice victorie pe care Putin ar pretinde-o în Ucraina, care ar putea servi la înstrăinarea nu doar a Occidentului, ci și a potențialilor aliați precum China.

China va fi tot mai alarmată de comportamentul lui Putin și probabil îl va îndemna să restabilească ordinea mondială a comerțului și a investițiilor globale, de care depinde prosperitatea Beijing-ului”, a adăugat Hare.