Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Sărbătoare mare în România – Ortodocşii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii

Ortodocşii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea îi este închinată Maicii Domnului şi este un eveniment marcat de tradiţii şi obiceiuri cu o puternică încărcătură spirituală. De Izvorul Tămăduirii, credincioşii veneau, de obicei, la biserică pentru a lua Agheasmă Mică.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii nu are o dată fixă, fiind prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea care urmează după Paşte. În 2020, această sărbătoare e trecută în calendar pe 24 aprilie, potrivit crestinortodox.ro.

Istoria sărbătorii vine din timpul împăratului bizantin Leon I şi se referă la vindecarea unui orb de către Fecioara Maria. Maica Domnului l-a sfătuit pe împărat să-l ducă pe nefericit să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol, pentru ca acesta să-şi poată recăpăta vederea. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Tradiţia spune că împăratul Leon (457 – 474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea…

Citește în stiri din România