Posted inMEDIAȘ, ORA REA, Ultima oră

Atenționare hidrologică – Pericol de inundații la Mediaș și imprejurimi

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică pentru fenomene imediate ce vizează râul Târnava Mare.

Până marți la miezul nopții sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenție.

În intervalul 04.06.2019 ora 15:50 – 04.06.2019 ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnava Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Târnava Mică – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, în județele: Sibiu, Harghita, Brașov, și Mureș.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice INHG va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.