Posted inUltima oră

Mormane de gunoi pe strada Tineretului – Primarul vrea să demoleze blocurile

Strada Tineretului din Mediaș a fost complet igienizată cu aproximativ 6 luni în urmă. Din păcate, locul este iar ”sufocat” de deșeuri și gunoaie.

Primarul municipiului Mediaș și-a propus să implementeze un proiect prin care să transforme zona într-un cartier nou, curat și civilizat.

”Din păcate, așa arată astăzi strada Tineretului, după ce în urmă cu mai puțin de 6 luni a fost complet igienizată. Cred în continuare că demolarea celor două blocuri ar putea fi o soluție pentru înfrumusețarea zonei și dezafectarea unui potențial focar de infecție. Acestea sunt motivele pentru care am făcut toate demersurile necesare și am reușit să semnăm în 7 mai proiectul pe fonduri europene ce prevede construirea a 84 de locuințe sociale în Baia de Nisip. Pentru a ne asigura că noile blocuri nu vor avea aceeași soartă, gândim deja un sistem de norme ce vor trebui respectate de toți cei care vor mai primi astfel de locuințe.”, spune primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.