Posted inMEDIAȘ

FOTO Unitățile de învățământ din Mediaș au organizat „Târgul de Paște“

Joi, 7 aprilie 2023, la sediile unităților de învățământ medieșene a fost organizat tradiționalul eveniment „Târgul de Paște“, care nu s-a putut desfășura în zona centrală a municipiului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. 

La invitația unor instituții școlare, primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a fost prezent alături de preșcolarii din grădinițe, precum și de elevii ciclului primar din școlile gimnaziale, care au organizat manifestări dedicate sărbătorii pascale. Alături de părinți și cadre didactice, cei mici au pregătit momente artistice cu cântece, dansuri, poezii și au prezentat produsele tradiționale pe care le-au creat, sub îndrumarea cadrelor didactice.

În cadrul manifestării, aproximativ 2.000 de copii și profesori care s-au implicat în acest eveniment au fost răsplătiți cu cadouri dulci din partea Primăriei Municipiului Mediaș.