Posted inMEDIAȘ

Premieră la Mediaș – Vom avea opt taxiuri hibrid în oraș

Medieșenii vor avea la dispoziție 8 taxiuri hibrid, ceea ce este o premieră. Consilierii locali au votat atribuirea licențelor pentru aceste autovehicule care în curând vor circula pe străzile orașului.

Printr-o hotărâre a Consiliului Local s-a suplimentat numărul de autorizații de taxi pentru autovehicule hibrid sau electrice cu 7 autorizații, față de cele existente. S-a stabilit și că orice autorizație de taxi retrasă, în condițiile legii, să fie convertită în autorizație pentru autovehicule hibrid sau electrice.

O autorizație de taxi a fost retrasă ca urmare a decesului titularului. Astfel, au fost disponibile 8 autorizații de taxi care au fost atribuite mașinilor hibrid. Proiectul de hotărâre prin care se atribuie aceste autorizații a fost votat de consilierii locali, astfel că în curând medieșenii care au nevoie de transport vor circula eco.