Posted inINTERNAȚIONAL

FOTO Accident feroviar între Atena și Salonic – Peste 30 de persoane au murit, iar alte 85 sunt rănite

Cel puţin 32 de persoane au murit şi 85 au fost rănite, marţi noapte, în Grecia, în coliziunea unui convoi de marfă şi a unui tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic, au anunţat miercuri pompierii, relatează AFP.

„Treizeci şi doi de pasageri au fost găsiţi morţi”, a declarat Vassilis Vathrakogiannis, purtător de cuvânt al pompierilor greci, precizând că operaţiunea de salvare este încă în curs, scrie Agerpres.

„Din 85 de persoane rănite, 53 rămân spitalizate”, a adăugat el.

Până în prezent nu s-a furnizat niciun motiv pentru care trenurile au intrat în coliziune. Însă potrivit media elene este vorba despre „cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.

Mai multe vagoane au deraiat cu câteva minute înainte de miezul nopţii la nord de oraşul Larisa, în centrul ţării, după coliziunea între un tren de marfă şi unul de pasageri în care se aflau 350 de persoane, a spus purtătorul de cuvânt.

Trenul de pasageri deservea traseul Atena – Salonic, al doilea cel mai mare oraş din Grecia, în timp ce trenul de marfă se deplasa pe traseul invers.

Potrivit primarului din Tempe, localitate în dreptul căreia s-a produs accidentul, Yorgos Manolis, numeroşi studenţi se aflau la în tren. Ei se întorceau la Salonic după un weekend prelungit care a inclus o zi de sărbătoare în Grecia.

Circa 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe, au fost mobilizaţi, potrivit salvatorilor greci. Macarale şi persoane care le deservesc au fost de asemenea trimise la faţa locului pentru a încerca să degajeze fiarele contorsionate şi să ridice vagoanele răsturnate.

Potrivit dpa, în tren se aflau circa 350 de persoane.

„Nu am văzut aşa ceva în viaţa mea. Este tragic. Cinci ore mai târziu, încă găsim trupuri”, a povestit un salvator, epuizat, care este implicat în eforturile de salvare.

Unul dintre vagoane a fost complet zdrobit în urma impactului, ceea ce face intervenţia salvatorilor foarte dificilă, în timp ce altele au fost doar parţial distruse. Alte vagoane au fost cuprinse de flăcări.

„Majoritatea pasagerilor sunt în siguranţă”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al pompierilor.

„Operaţiunea pentru descarcerarea persoanelor blocate este în curs şi se derulează în condiţii dificile, din cauza gravităţii coliziunii între cele două trenuri”, a mai afirmat el.

Circa „194 de persoane au fost transferate cu autobuzul la Salonic, dintre care 26 au fost duse în spitale”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit televiziunii publice ERT, unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane erau blocate.

O reuniune de criză a guvernului a fost organizată. Ministrul sănătăţii Thanos Plevris s-a deplasat la faţa locului, în timp ce ministrul de interne Takis Theodorikakos supervizează situaţia din centrul de gestionare a crizei alături de şefii poliţiei şi pompierilor.

„La momentul accidentului, am sărit cu toţii, pentru că ferestrele au explodat toate deodată. Oamenii urlau şi le era frică”, a povestit un pasager pe canalul de televiziune Skai.

„Din fericire, noi am putut deschide uşile şi am scăpat destul de rapid. În alte vagoane nu au reuşit să iasă, iar un vagon chiar a luat foc”, a mai spus tânărul traumatizat.

„Trenul s-a răsturnat complet, aproape că a căzut într-o râpă, apoi a luat foc. În vagonul meu au fost cinci persoane rănite”, a povestit un alt pasager pentru televiziunea Skai.

Cele două spitale din regiunea Larisa au fost rezervate pentru a primi numeroşii răniţi, potrivit pompierilor greci. Spitalele militare din Salonic şi Atena sunt şi ele „în stare de alertă” în caz de nevoie, au subliniat ei.