Posted inMEDIAȘ

Noile troleibuze ale Mediașului, testate în Cehia – Vor ajunge în curând în oraș

Primul din cele trei troleibuze noi care vor ajunge la Mediaș a fost testat. Acestea sunt produse în Cehia și în curând vor ajunge la Mediaș și vor fi puse în circuitul de transport în comun. Contractul pentru achiziționarea celor trei troleibuze a fost semnat în vara anului trecut, iar contractul se ridică la 6 milioane de lei.

Achiziționarea celor trei troleibuze face parte din proiectul ”Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș”, în valoare de 11 milioane de euro.

Proiectul a fost câștigat de Primăria Mediaș în cadrul Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritară trei.

”În urmă cu aproximativ un an am semnat un contract pe fonduri europene pentru transportul public de călători în valoare de circa 11 milioane de Euro. De atunci colegii mei nu au făcut altceva decât să implementeze acest proiect. Astăzi putem să spunem că parcurgem prima etapă, astfel că am semnat achiziționarea a trei troleibuze noi, valoarea acestora fiind de aproximativ 6 milioane de lei. Termenul de livrare al acestora așa cum scrie în contract este de 12 luni, dar noi ne dorim ca firma care a câștigat acest proiect să le livreze cât mai repede, iar medieșenii să se bucure cât mai curând de acest proiect și de toate celelalte pe care le derulăm pe fonduri europene, guvernamentale și desigur pe fonduri de la bugetul local” declara Primarul Gheorghe Roman, în anul 2020, la semnarea contractului de achiziție.