Un bărbat de 33 de ani s-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie după ce a jefuit un bărbat în miez de noapte pe o stradă din Cisnădie.

”În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la data de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au identificat și prins un localnic în vârstă de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

Bărbatul este bănuit că, la data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 01,30, pe strada Dezrobirii din localitatea Cisnădie, ar fi lovit un alt bărbat și i-ar fi sustras un pistol cu gaze pe care acesta din urmă îl avea în buzunarul interior al hainei.

Victima este tot un localnic, în vârstă de 39 de ani, acesta neavând nevoie de transport la spital pentru investigații medicale.

La data de 11 aprilie a.c., față de presupusul agresor s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Ulterior, în urma investigațiilor desfășurate, arma a fost recuperată și transmisă spre exepertizare în vederea stabilirii legalității deținerii de către bărbatul căruia i-a fost sustrasă. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie.

Publică un comentariu

Comentariu