FOTO arhivă

Un tânăr de 19 ani, din Chirpăr s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența drogurilor. Sibianul a trecut pe culoarea roșie a semaforului, moment în care agenții de la Circulație l-au observat.

„La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 00,30, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea, polițiștii rutieri au observat cum șoferul unui autoturism nu respectă semnificația culorii roșu a semaforului. 

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Chirpăr. 

Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.” relatează Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

Publică un comentariu

Comentariu