Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Axente Sever a fost prins drogat la volanul unui autoturism pe strada Hermann Oberh din Mediaș.

”La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Hermann Oberth de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Axente Sever.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Publică un comentariu

Comentariu