Un tânăr de 20 de din Boian, a fost prins pe strada Primăverii din municipiul Mediaș la volanul unui autoturism fără permis de conducere. Tânărul sibian avea dreptul de a conduce suspendat.

”La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 12:30, pe strada Primăverii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic o autoutilitară la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din Boian.  În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că tânărul conducea autoturismul deși avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Totodată, polițiștii au constatat că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere de către pasagerul aflat pe locul din dreapta față, care cunoștea faptul că tânărul avea permisul suspendat. ” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia  exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată, respectiv  încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată. 

Publică un comentariu

Comentariu